Riscuri, avertizări și contraindicații ale terapiei prin inversie

E necesar ca înaintea oricărui tratament să ne interesăm de efectele adverse și contraindicațiile pe care le-ar putea avea. Noi înșine suntem cei mai responsabili de sănătătatea noastră.
Terapia prin inversie nu face excepție de la această regula, deoarece inversia acționează asupra întregului corp și astfel e bine să cunoaștem posibilele probleme ce pot apărea.

Terapia prin inversie e studiată încă din anii ’70, iar controversele asupra beneficiilor ei încă continuă.

Metodele prin care se poate obține inversia au diferite grade de dificultate și efecte mai mult sau mai puțin extinse.

cizme gravitationale
Cea mai invazivă metodă e folosirea unor cizme de inversie (gravitaționale), care pe lângă spate implică în intindere și picioarele, iar întrega greutate trage în jos. Cizmele gravitaționale sunt preferate de sportivi deoarece oferă o mai mare plajă de exerciții posibile pentru abdomen. În acest caz efectul lor benefic asupra coloanei poate fi neglijat, căci sunt folosite în alte scopuri.

masa de inversie

O metodă mai puțin invazivă o reprezintă masa de inversie. Datorită formei ea preia o mare parte din greutata corpului și astfel reduce efectul gravitațional ce ar fi acționat în întregime asupra încheieturilor și coloanei prin folosirea unor cizme de inversie. În funcție de masa aleasă, unghiul de înclinare poate fi reglat până la valori considerate suportabile.
De asemenea, poziționarea pe masă devine mai ușoară pentru persoanele în vârstă, care altfel ar fi avut dificultăți mari la agățarea și coborârea de pe bară.

scaun inversie
Pentru izolarea spatelui e indicat scaunul de inversie.
Un scaun de inversie elimină presiunea pe care alte metode o pun asupra șoldurilor și picioarelor, presiune ce la unii pacienți poate provoca dureri după folosirea îndelungată a inversiei.
Această metodă de inversie detensionează numai coloana, deci e o metodă mai puțin invazivă. Însă datorită formei și elementelor de siguranță nu e eficientă și în exerciții, asta dacă intenționați să extindeți tratamentul dincolo de decompresie.

Acum să trecem la niște afecțiuni pe care inversia le-ar putea agrava.

Deoarece inversia crește presiunea în ochi, e recomandat să fie evitată de către persoanele cu glaucom sau dezlipire de retină. Dar nu numai ochiul e afectat, ci întreg sistemul ochi-nas-urechi, astfel adăugăm pe listă sinuzita și problemele preexistente cu urechea internă.
În 1983 dr. Goldman a căutat să stingă panica apărută în urma informațiilor prin care presiunea oculară crește la cote alarmante în timpul inversiei. El a concluzionat că presiunea oculară se apropie de acele procente și în timpul exercițiilor din poziții normale, deci ar fi un efect normal. Dar a specificat că testele lui s-au făcut doar pe perioade de 1-2 minute de inversie, astfel că asupra inversiei pe perioade mai lungi nu se poate pronunța.

Inversia duce, după câteva minute de menținere a poziției, la scăderea ritmului cardiac, iar asta crește tensiunea arterială deoarece inima pompează mai rar dar mai puternic. Aceste efecte sugerează prudență în folosirea inversiei de către persoanele ce au probleme cu inima. Nu prelungiți inutil poziția, pentru început sunt suficiente 1-2 minute, poate mai mult dacă folosiți o masă de inversie ce permite reglarea unghiului. Dacă nu vă simțiți bine reveniți în poziție normală imediat, nu forțați.

Întinderile musculare pot apărea dacă aveți mușchii prea slăbiți si nu faceți experciții de încălzire înainte.

Deși inversia poate aduce multe beneficii, ea nu e un tratament universal pentru problemele coloanei, și la orice deranjament pe care îl simțiți ar trebui să o întrerupeți și să analizați cauzele. Indicația mea e să asociați mereu inversia cu exerciții pentru musculatura spatelui.
Consultați medicul ca să vedeți dacă beneficiile inversiei se pot aplica și în cazul dumneavoastră.

Facebook Comments
noiembrie 20, 2015Permalink Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*